Privit în ansamblul teritorial al țării, Doljul are o poziție sud-sud-vestică, axată pe cursul inferior al râului Jiu, de la care își trage și numele: Jiul de Jos sau DOLJIU. Județul se întinde pe 7.414 km2, reprezentând 3,1 % din suprafața țării. Doljul se situează pe locul 7 între unitățile administrativ-teritoriale ale României. Fluviul Dunărea, importantă cale de acces navigabil, constituie, pe o lungime de 150 km, granița naturală sudică a județului cu Bulgaria. Relieful cuprinde zone mănoase din Lunca Dunării, precum și dealuri cu altitudini cuprinse între 30 și 350 de metri față de nivelul Dunării. O caracteristică aparte o constituie existența simultană în partea de sud a județului a celor mai întinse suprafețe cu soluri nisipoase din țară (amenajate pentru o agricultură prosperă) și a unui mare număr de lacuri, care au fost formate fie prin revărsările Dunării, fie prin acumulări pluviale.

Condițiile geografice favorabile, pământul fertil și clima blândă, existența unor tradiții meșteșugărești și economice specifice acestor meleaguri, priceperea, ambiția și tenacitatea locuitorilor au permis ca Doljul să se dezvolte încă din cele mai vechi timpuri.

Populația județului la 1 iulie 2017 (conform indicatorilor centralizați de către Direcția Regională de Statistică Dolj, dată de referință pentru ultimul anuar statistic) a fost de 695.661 de locuitori. Din acest punct de vedere, Doljul ocupă locul 9 în țară, cu o pondere de 3,1 % din populația României. Din totalul populației, 55,2 % trăiește în mediul urban și 44,8 % este stabilită în comune.

În județul Dolj, în conformitate cu Directiva habitate și Directiva păsări, sunt declarate 4 arii de interes comunitar (ROSCI0045 Coridorul Jiului, ROSCI0039 Ciuperceni – Desa, ROSCI0202 Silvostepa Olteniei, ROSCI0299 Dunărea la Gârla Mare – Maglavit) și 8 arii de interes avifaunistic (ROSPA0010 Bistreț, ROSPA0023 Confluența Jiu – Dunăre, ROSPA0013 Calafat – Ciuperceni – Dunăre, ROSPA0154 Galicea Mare – Băilești, ROSPA0155 Goicea – Măceșu, ROSPA0135 Nisipurile Dăbuleni, ROSPA0137 Pădurea Radomir, ROSPA0074 Maglavit). În suprafață totală de peste 200.000 ha, aceste arii protejate adăpostesc importante specii de păsări, plante, vertebrate, nevertebrate, mamifere, care necesită protecție specială, din cauza vulnerabilității acestora la presiunile și amenințările activităților antropice sau la schimbările climatice.

Sunt inventariate și cartate habitate valoroase din punct de vedere științific, economic și cultural, care sunt administrate corespunzător, în scopul protejării biodiversității bogate a acestora.

Pentru mai multe informații, accesați Coridorul Jiului

Inchide